Strania pățanie a Marinei Voica. A fost la un pas de moarte după ce a mâncat… colivă! ”Am chemat salvarea și mi s-au băgat toate acele posibile”

Publicat: 11 sept. 2021, 20:23 Autor: Dora Bazavan Vedete

Strania pățanie a Marinei Voica. A fost la un pas de moarte după ce a mâncat… colivă! Celebrei artiste i-a dat bătăi de cap o toxiinfecție alimentară, chiar a doua zi după petrecerea de ziua ei, sărbătorită la București. Și-a speriat prietenii și apropiații pentru că a ajuns la spital și a ținut să lămurească pentru Ciao.ro faptul că este bine, la ea acasă la Breaza, și totul este sub control!

Cum vă simțiți? S-a spus că ați ajuns de urgență la spital! Sunteți bine acum?

Asta vreau să dezmint fiindcă nu vreau să supăr doctorul. Oamenii sunt îngrijorați, eu am stat numai la telefon, m-a sunat toată lumea. Sunt acasă. Pe 3 septembrie am fost la București și am sărbătorit foarte bine. S-a dat bomba de știre că sunt internată de urgență, și atât. Și de fapt am avut toxiinfecție alimentară. Eu sunt foarte-foarte lacomă și mi s-a adus foarte multă mâncare și eu am mâncat.

Strania pățanie a Marinei Voica

Cum a fost de ziua dumneavoastră? Ați împlinit 85 de ani!

Așa o sărbătoare nu am avut niciodată, o mie și una de nopți! Nu era foarte multă lume, ne-am hotărât să facem chestia asta la București, în ultimul moment. Am un fan extraordinar care s-a ocupat de organizare.

A fost o petrecere surpriză?

Nu a fost surpriză, a fost sub supravegherea mea. M-am îmbrăcat frumos și eram foarte în vervă! Oamenii au venit pentru mine trebuia să fiu în formă. Sunt fericită că am avut ziua acesta și am ajuns cu bine acasă și acum am amintiri frumoase.

„Mi-au băgat toate acele posibile și imposibile”

După ziua dumneavoastră vi s-a făcut rău?

La ziua mea am avut o petrecere minunată și cu masă minunată! A două zi am mâncat din toate și am mâncat colivă, eu știu că îmi face foarte rău și am mâncat-o, pentru că am vrut eu să mănânc. Cred că de la colivă mi-a fost foarte rău. Totuși aveam o problemă și toxiinfecția aceasta alimentară trebuia tratată. În general nu chem salvarea dar acum am chemat-o. Fata de la salvare care a venit, m-a văzut că eu am probleme cu alimentația, nu vreau să descriu eu cum eram că nu e bine, dar fata de la salvare a insistat să merg la spital.

A spus că stau singură și că nu mă lasă până nu îmi revin. Am zis să merg la Câmpina, m-a preluat imediat, mi-a băgat toate acele posibile și imposibile, am făcut toate analizele, au ieșit bine. Am dormit acolo, eu care nu dorm bine în patul meu frumos, am dormit acolo de nu se poate. Pe targa asta cu care m-au dus acolo am și dormit, că spitalul e închis. Sunt acum acasă, bine, mă sună toată lumea. Nu am timp acum nici măcar să mă duc să beau un ceai. Așa a fost. Sunt bine, acasă.

Cine are grijă de dumneavoastră acolo, la Breaza? Vine cineva să vă vadă cum sunteți? 

Da! Și doctora care a venit de la salvare a fost impresionată că eu stau singură.  Toată lumea mă ajută, nu stau nas în nas cu cineva aici în casă, dar, la nevoie, uite și când au văzut că eu plec la spital au venit, că trebuie să închid casă, televiziorul, eu deja eram pe drum spre spital… Am două vecine foarte bune și un domn care lucrează în grădina, toți au venit și s-au ocupat după aceea de casă.

Marina Voica: „S-au mirat doctorii și toată clinica că eu pot să vorbesc după operație”

Ce vă doriți de acum încolo pentru dumneavoastră?

Să știi că în general, e vorba de mine, s-a schimbat showbiz-ul nu mai e cum era înainte. Acum semnezi contractul înainte și eu nu suport să semnez cu mult timp înainte, că nu se știe.

S-au mirat doctorii și toată clinica că eu pot să vorbesc după operație, m-am antrenat puțin și la emisiunile pe care le-am avut, unde am cântat, am avut emisiuni și am cântat destul de bine, nu calc pe scenă încă și iată că vin fel și fel de chestii și apariții. Se pare că domnul Anghel vrea să îmi facă și concert în luna noiembrie la Sala Palatului. Trebuie de acum să nu mai mănânc așa mult, să nu mai fac toxiinfecție. (rade)

 Ați mai fost la control după operație?

Da, dar nu exagerat, am anumite analize pe care trebuie să le fac până la sfârșitul vieții și alături de mine a fost cel mai bun doctor chirurg, care doar dintr-o ocheadă spune că sunt bine sau nu și mi-a dat verdictul! E bine, merge bine!

 

 

 

Publicat: 11 sept. 2021, 20:23 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×